Pierderea moștenirii digitale

Cele mai vechi surse scrise ale noastre sunt datate ca având sute sau chiar mii de ani. Fișierele digitale însă sunt scrise pe materiale alterabile cu ar fi discurile compacte sau memoriile USB. De obicei aceste dispozitive sunt scoase din uz după doar câțiva ani. Dacă sistemele Gestiunii Restricțiilor Digitale ne-ar bloca cultura contemporană (cărți, muzică sau filme) pe acele dispozitive sau medii, aceste ar fi pierdute odată cu mediul pe care sunt stocate.

În timp ce încuierea culturii este deja o mare problemă pentru uzul privat, este o problemă și mai mare pentru librării, arhive, muzee sau alte instituții. Acestea stochează și răspândesc lucrările noastre, dintre care din ce în ce mai multe devin digitale și au nevoie să poată să copieze conținutul. Mai mult, sistemele DRM rezistă atâta timp cât rezistă și companiile care le vând. Când un sistem DRM dispare conținutul rămâne încuiat pe veci.

Până nu demult librăriile și arhivele păstrau cunoștințele culturale timp de secole, acum sunt obligate să cheltuiască sume însemnate din banii publici pe materiale ce nu vor mai putea fi citite într-o perioadă scurtă de câțiva ani; o bogăție de surse culturale, istorice și educaționale vor fi pierdute. Cercetătorii din viitor poate se vor întreba de ce societatea de azi și-a încuiat pentru totdeauna cultura.